Unul dintre cei cinci piloni ai islamului – cerinţă pentru mântuire – este practicarea rugăciunii prin proşternare de 5 ori pe zi (a face namaz). Musulmanii n-au nevoie de lăcaş de cult pentru a se ruga, ei considerând întreg pământul ca fiind o moscheie. Aşa că oriunde te prinde momentul de rugăciune, te pleci şi te rogi (dacă porţi cu tine un mic preş, să nu te murdăreşti) – de aceea şi chemarea la rugăciune cu difuzoare de la moscheie. Până aici, nimic special, şi majoritatea ordinelor monastice creştine practică rugăciunea comunitară în 5 momente ale zilei.
Doar că în Turcia ori e de şase ori (glumesc) ori urmează ora Meccăi (din nou, glumesc). În sensul că a cincea rugăciune a zilei cade pe la 11 noaptea – ori aceasta nu este niciodată practicată în Asia Centrală. Cu siguranţă nu auzi chemarea de la moscheie. Se întâmplă ceva mai repede, pe la 8-9 seara. La turci e mai greu să fii musulman practicant: te trezeşti la 5 dimineaţa şi te culci abia după 11 seara! Dacă n-ar fi aşa muncitori cum sunt, aş fi zis că menţin siesta de 1, 2 sau chiar 3 ore, ca în unele din Spania, Portugalia, unde e prea cald să ieşi pe stradă în mijlocul zilei. Turcii n-au timp să doarmă la amiază, sunt muncitori, după câte am observat eu.
