Acum vreo 7-8 ani, când am vizitat prima dată Turcia, am rămas surprins de cât mulţimea moscheilor şi decibelii difuzoarelor ce cheamă mulţimea la rugăciune. Iar participarea este minimă, aş spune că în multe moschei nu e decât cel care se roagă la microfon. În Asia Centrală, moschei sunt mai puţine – deşi s-a construit foarte mult (de la 30 la căderea comunismului, la peste 5,000 acum) – iar difuzoarele sunt controlate de propaganda de stat.
În fiecare ţară musulmană, chemarea la rugăciune prinde accente locale. În Turcia, este foarte cântată, lălăită, chiar ai impresia că omul plânge când se roagă. Şi se iau unul după altul, parcă. Auzi vreo 3-4 lălăitori, zici că-i un cor de bocitoare la înmormântările olteneşti. În Asia Centrală, sunt mai raţionali, recită, nu cântă.
