Relational Check-Up (140)

Here’s a quick check-up to evaluate your relational health.
Circle “yes” or “no” for each of the following questions, then
add up your total.

Yes No I am content with the state of my relationships
right now.

Yes No If I got hurt or upset, I can think of at least
three friends I could pick up the phone and
talk to about it right now.

Yes No I have at least one really close friend, a “soul
mate” that I can share anything with (in
addition to my spouse).

Yes No I have a wonderful, formal relationship with a
coach, mentor or peer mentor in my life that
helps me grow.

Yes No I have someone I talk to regularly to hold
me accountable for basic personal holiness
issues.

Yes No My home is a peaceful, healthy, respectful
environment. We don’t fight, tear each other
down or snipe at each other.

Yes No I have a good relationship with my parents.

Yes No I can’t think of anywhere I am carrying anger
or a grudge inside me toward another person.

Yes No I do things with people from work outside the
office. We have more than just professional
relationships.

Yes No In the last two weeks I had a conversation with
someone where they opened up and became
very transparent with me.

Yes No I have a healthy social life, with people I can
hang out, relax and recharge with.

There is no “right” score for this evaluation. But here’s a
challenge: will you commit to taking one proactive step that
would change just one “No” to a “Yes”? Write down your step

Human Relations — author unknown (139)

o The six most important words: “I admit I made a mistake.”
o The five most important words: “You did a good job.”
o The four most important words: “What is your opinion.”
o The three most important words: “If you please.”
o The two most important words: “Thank you,”
o The one most important word: “We”
o The least important word: “I”

Ideologie (138)

Deşi am crescut într-o ţară cu ideologie (comunistă), nu i-am înţeles importanţa decât mai târziu în viaţă. Vizitând diferite actuale sau foste imperii, am observat că acestea se menţin prin ideologie: ceva ce le aduce şi ţine impreună. Fie că ideologia este impusă – cum a fost cea comunistă – sau liber adoptată de cetăţenii ţării (America), sau moştenită (Turcia), aceasta joacă rolul principal în menţinerea unităţii naţionale şi a dezvoltării economice.

În America, de exemplu, un imigrant devine american destul de repede, datorită constrângerilor şi oportunităţilor economice, dar şi a multitudinii opţiunilor. Aceasta este, de fapt, ideologia americană: să trăim bine, să respectăm munca, să-i acceptăm pe toţi (până vor deveni ca noi), şi să ne bucurăm de viaţă. În Turcia, ideologia este moştenită şi menţinută printr-o puternică propagandă: datorie faţă de semeni (familie), trepte ale ascederii pe scara socială, responsabilitate limitată, secularizare şi modernism.

Cred că una dintre problemele României este că n-avem ideologie. UE-ul doreşte să dezvolte o ideologie, dar românii sunt dispuşi să intre în UE, dar nu sunt prea dispuşi să accepte toată gândirea europeană. Oricum, dezvoltarea unei ideologii doar prin prisma unei asocieri economice, nu e uşor şi nici tocmai onest de implementat.

Nuntă cu aur (137)

O întrebare absolut normală în lumea musulmană e cea despre vârstă. Ca să ştie omul unde să te plaseze în ordinea respectului care ţi se cuvine. Aşa am aflat că interlocutorul meu avea un an în plus de viaţă, dar încă nu era căsătorit. L-am rugat să-mi explice. În Turcia, pentru a te căsători, trebuie să ai locuinţa ta (sau un salariu suficient de bun pentru a nu se discuta chestiunea financiară) şi să o poţi împodobi pe mirească, la nuntă, cu minimum 5,000 euro (inele, lanţuri, etc) – aceea este preţul plătit pentru ea, şi-i rămâne zestre de nuntă.

Pentru un băiat singur la părinţi (s-ar putea să aibă surori, dar nu se numără), este foarte greu să adune această avere până la o vârstă suficient de înaintată – adesea peste 35 de ani. Dacă ar fi doi fraţi, s-ar ajuta între ei, de unul singur e mai greu. Salariul mediu în Istanbul este de aproximativ 700 euro/lună, iar preţul unui apartament poate trece de 100.000. Aici este o parte a motivului pentru care tinerii muncesc – vor să răzbească în viaţă, vor o familie. Neamurile nu-i ajută, deoarece se consideră că dacă nu este tânărul capabil să-şi adune avere înainte de căsătorie, nu va purta bine de grijă nici după. Şi nici nu-şi va permite să divorţeze la orice nemulţumire: căsătoria este investiţia financiară principală a vieţii lui!

Rugăciunea de 5 ori pe zi (136)

Unul dintre cei cinci piloni ai islamului – cerinţă pentru mântuire – este practicarea rugăciunii prin proşternare de 5 ori pe zi (a face namaz). Musulmanii n-au nevoie de lăcaş de cult pentru a se ruga, ei considerând întreg pământul ca fiind o moscheie. Aşa că oriunde te prinde momentul de rugăciune, te pleci şi te rogi (dacă porţi cu tine un mic preş, să nu te murdăreşti) – de aceea şi chemarea la rugăciune cu difuzoare de la moscheie. Până aici, nimic special, şi majoritatea ordinelor monastice creştine practică rugăciunea comunitară în 5 momente ale zilei.

Doar că în Turcia ori e de şase ori (glumesc) ori urmează ora Meccăi (din nou, glumesc). În sensul că a cincea rugăciune a zilei cade pe la 11 noaptea – ori aceasta nu este niciodată practicată în Asia Centrală. Cu siguranţă nu auzi chemarea de la moscheie. Se întâmplă ceva mai repede, pe la 8-9 seara. La turci e mai greu să fii musulman practicant: te trezeşti la 5 dimineaţa şi te culci abia după 11 seara! Dacă n-ar fi aşa muncitori cum sunt, aş fi zis că menţin siesta de 1, 2 sau chiar 3 ore, ca în unele din Spania, Portugalia, unde e prea cald să ieşi pe stradă în mijlocul zilei. Turcii n-au timp să doarmă la amiază, sunt muncitori, după câte am observat eu.

Despre chemarea la rugăciune (135)

Acum vreo 7-8 ani, când am vizitat prima dată Turcia, am rămas surprins de cât mulţimea moscheilor şi decibelii difuzoarelor ce cheamă mulţimea la rugăciune. Iar participarea este minimă, aş spune că în multe moschei nu e decât cel care se roagă la microfon. În Asia Centrală, moschei sunt mai puţine – deşi s-a construit foarte mult (de la 30 la căderea comunismului, la peste 5,000 acum) – iar difuzoarele sunt controlate de propaganda de stat.

În fiecare ţară musulmană, chemarea la rugăciune prinde accente locale. În Turcia, este foarte cântată, lălăită, chiar ai impresia că omul plânge când se roagă. Şi se iau unul după altul, parcă. Auzi vreo 3-4 lălăitori, zici că-i un cor de bocitoare la înmormântările olteneşti. În Asia Centrală, sunt mai raţionali, recită, nu cântă.

Despre turci (134)

Sunt sigur că mai mulţi români au vizitat Turcia, decât au avut şansa şi banii să ajungă în Asia Centrală. Aproape că nu sunt multe aspecte comparabile între aceste zone geografice, decât apropierea lingvistică şi împărtăşirea islamului. Turcii n-au trecut prin experienţa comunist-sovietică, au o ţară frumoasă, pe două continente, cu capacităţi şi oportunităţi economice incredibile. Unele ţări din Asia Centrală dispun de resurse naturale (gaz, petrol), ce nu sunt exploatate suficient – resurse ce se înscriu în mentalitatea: Ia şi foloseşte! Turcia este o ţară dezvoltată, unde munca este respectată şi plătită – resursele ei (apa, tradiţia comerţului) sunt de genul: Dacă nu munceşti, degeaba ai!

Nu-s expert, dar din observaţiile mele (în mai toată Europa), Turcia stă foarte bine la capitolul dezvoltare a infrastructurii, simţul organizatoric/managerial şi însuşirea principiilor moderniste (artă, arhitectură, administraţie, etc). Asia Centrală, nu doar datorită mentalităţilor învechite şi a resurselor puţine, n-a reuşit (decât pe alocuri, Astana, oarecum Tashkent sau Asgabat) să investească suficient pentru a intra în secolul 21.

Cum se fac banii? Cu apa! (133)

A trebuit sa arunc ceva moloz de la niste modificari pe care le facem la una din cladirile noastre de la serviciu. Initial am apelat la cunoscuti, care au un Porter, o camioneta de 1 tona, produsa in Korea. Dupa ce omul a facut o tura, m-a rusinat cum ca ma zgarcesc la bani si nu-mi chem pe un altul – chiar daca soferul n-a facut nimic decat sa astepte sa se incarce/descarce camioneta si sa sofeze vreo 8 km pana la groapa de gunoi.

Asa ca m-am dus la piata de masini de inchiriat. Imi pare rau de voi in Romania, dar noi avem asa ceva. Zeci de utilaje, de la bascule, camioane lungi pentru transportat lemn sau containere de 40ft, macarale, pana la camionete de 700 kg – toate stau gramada zile intregi asteptand clientii, care nu prea sunt. N-a fost greu, deci, sa gasim o masina, ne-am inteles si la pret. A ajuns omul la locul faptei, dar a cerut sa udam molozul cu apa ca sa nu facem prea mult praf cand il aruncam cu lopata. Apoi, dupa ce l-am udat, imi spune ca nu va putea pune prea multa greutate, chiar daca va fi loc, ca sa nu i se strice masina. Uite cum fac unii oameni bani. Jucandu-se cu apa!

Pana de curent (132)

Azi seara a fost o furtuna serioasa in orasul nostru, ceva obisnuit in luna mai. Vecinul de vis-a-vis nu si-a taiat suficient de mult crengile, care au crescut in acest an, si acestea au facut ca firele de curent sa se atinga intre ele si sa produca un scurt-circuit serios. Transformatorul de la capatul strazii s-a ars – nu ca inainte de Craciun, cand a luat foc serios, de au venit pompierii – ci probabil una dintre sigurante a cedat. Aici transformatoarele de curent sunt inca pe sistem de racire cu ulei, asa ca adesea se intampla sa se incinga asa tare incat sa se aprinda.

Vecinul cu pricina, a sesizat pe cei de la compania de electricitate, si a chemat Avarinia, adica masina de rezolvat accidente. Sigur, dupa ce si-a taiat pomii, ca sa nu-l amendeze. Masina n-a ajuns azi, ca au fost cazuri mai serioase in alte parti ale orasului – aceasta este versiunea oficiala a strazii. Neoficial insa, vecinul a chemat un specialist, care dupa ce a analizat situatia si-a dat seama ca are nevoie de piese de schimb mai scumpe. Iar vecinului ii vor trebui 3-4 zile sa faca rost de bani ca sa plateasca. Asa ca intreaga vecinatate asteapta pe vecin sa-si adune banii, deoarece acestuia ii este rusine sa ceara bani – stiu, asa vecini mai rar, majoritate au trecut peste acest capitol al rusinii!

Soţ-soţie (131)

Unul dintre angajatele noastre a decis să meargă în Moscova să locuiască cu soţul ei, care este plecat de 6 ani acolo şi n-are nici cea mai mică intenţie să se întoarcă acasă. Bărbatul, beţiv şi dependent de jocurile aftomate (jocuri de noroc), a reuşit totuşi să-i găsească de lucru într-o fabrică de tălpi de pantofi. El însă trândăveşte mai mult decât a făcut-o înainte, acum nevasta purtând grijă de el din salariul ei. După 3 luni a reuşit să trimită o sumă isignifiantă celor două fete pe care le are acasă, şi de care îngrijeşte una din surorile ei.

Omul nostru, după ce s-a căsătorit devreme – ea la 16 ani, el la 18 ani (aici obiceiul de a fura mireasa/soţia încă persistă) – şi au avut două fete, a plecat, chipurile, la câştigat de bani pe alte plaiuri. Iniţial în capitala ţării noastre, unde în scurt timp s-a recăsătorit (să nu vă închipuiţi că aici căsătoriile sunt legal constituite – unele devin după o oarecare vreme; şi pe creştini trebuie să-i îndemnăm să se căsătorească legal, majoritatea păstorilor căsătorindu-i la biserică fără să aibă Certificat de la sfat). După un nou copil, s-a întors la prima lui nevastă, cu mâinile goale, desigur. Şi tot aşa de câteva ori, până când s-a dus în Rusia. Femeia s-a dus după el, lăsându-şi fetele în grija altora. Apoi, nemaiputând sta fără fete, şi deasemenea fiindu-i greu cu un aşa bărbat, s-a întors. După 3 ani, uite că s-a întors din nou la el.

Za chem? Femeia fără bărbat, în lumea noastră, n-are nici o siguranţă, este fără protecţie, este descalificată (normal, bărbatul a plecat pentru că soţia era rea, de ce altceva?) şi fără viitor. Mai bine cu unul rău, decât fără!